DUCELE ALB

Adevarul se afla in noi

Președintele, Băncile și Telefonul

leave a comment »

Cam așa aș vedea eu un titlu de film comic, cum numai la noi se poate. Suntem în pragul unui nou an calendaristic (2014), și încă se mai poartă ideea de nepotism la nivel central. Dacă în anul 2013, fata președintelui, poate solicita un credit de la CEC Bank în valoare de 1 milion de euro, atunci de ce restul populației trebuie să stea și să se gândească de două ori înainte de a solicita un card de cumpărături?

De ce nu putem solicita și noi un credit avantajos, pe care să-l putem rambursa într-un termen favorabil atât pentru noi cât și pentru bancă? De ce suntem țara cu cele mai mari dobânzi la credite, și de ce sistemul bancar din România este unul infect?

Cel mai amuzant deja mi se pare a fi tov. Victor (Naumovici – după cum spun unii că l-ar chema) Ponta, care culmea, oricât de mult l-aș urî eu pe Băsescu, trebuie să recunosc, că este un mitoman, și conform lui C.V. Tudor, se mai și poartă precum o maimuțică, și care mai sare și el vezi doamne la gâtul lui Băsescu (care să nu uităm, cândva a avut din câte se pare și titlu de mare maestru al unei Loji Masonice), și că face și că drege. Prea puțin probabil, ca acest om să facă o zi de pușcărie pentru toate neregulile pe care le-a făcut de-a lungul vieții sale, din moment ce are tupeul să pornească o afacere de familie, și să facă și uz de funcția pe care o are, pentru a-și favoriza acest împrumut.

Chiar dacă șeful statului a apărut la Tv și a spus că a dat un telefon în care a dorit să intervină pentru cineva, asta la o lună după ce a obținut niște foloase, asta tot nu dovedește nimic. De ce? Păi simplu. Putea foarte ușor să-i fi garantat ceva acelei persoane, putea foarte bine să-i fi garantat că atâta timp cât el va fi președinte, nimeni nu-l va clinti pe șeful CEC-ului de la post.

O altă întrebare care mi se pare firească, ar fi: de ce Crin Antonescu, refuză să ia atitudine împotriva lui Băsescu?

Ei bine, surse destul de solide, mi-au confirmat că în PNL, s-ar forma o aripă, care ar dori refacerea alianței D.A., dar asta numai în cazul în care PNL-ul, așa în forma lui actuală, l-ar ataca atât pe Băsescu cât și PD-L-ul, dar și noua formațiune politică susținută din spate de către T. Băsescu.

Practic, toată ideea cu USL-ul, nu a fost decât o șansă ca persoane care practic joacă la două capete, și aici mă refer la oameni care ziua sunt cu USL-ul și noaptea îi cântă de noapte bună lui Băsescu, să-și poată face mendrele liniștiți fără ca cineva să-i deranjeze cumva.

Și totuși rămâne întrebarea: oare cum a putut fata președintelui, Ioana Băsescu, să obțină un credit așa de mare, în timp ce alții, nu reușesc să obțină nici măcar un card de cumpărături? Simplu.  În viață ca să intri în politică, trebuie să știi la ușa cui să bați, iar apoi trebuie să fii dispus să lași deoparte orice normă deontologică, și nu în ultimul rând cel mai important lucru: SĂ CALCI PE CADAVRE. Cam la asta se reduce politica, și puterea pe care ea ți-o poate oferi.

Și cam care ar fi sacrificiile făcute de T. Băsescu?

Păi vă pot enumera câteva:

1. Vânzarea Flotei, nu prin semnătură directă ci prin interpuși.

2. Desființarea Chioșcarilor din București și astfel supermarket-urile nu prea mai aveau concurență neloială. De ce zic concurență neloială? Păi simplu, la un chioșc poți cumpăra și altfel, decât poți cumpăra de la un supermarket și anume…pe datorie. În timp ce supermarket-ul are afaceri de zeci, sau sute de mii de euro anual, chioșcarul abia dacă are o cifră de afaceri de câteva mii sau zeci de mii de euro anual.

3. S-au dat asigurări către APA Veolia – Apa Nova, că nimeni nu va interveni și nu va scormoni în contractele de concesiune încheiate de V. Lis, prin care toată infrastructura Bucureștiului a fost dată unei companii franceze, care la noi aplică niște tarife destul de usturătoare, pentru niște servicii de furnizare de apă – semi-potabilă, și care culmea, că aceeași companie, care în Franța se ocupă de același lucru, la Francezi folosește sisteme de de filtrare pe bază de OZON, în timp ce la noi, se folosește clor (care conform unor studii, cu timpul atacă creierul, pancreasul, inima…etc).

4. Fratele lui T. Băsescu, parcă acu ceva timp era implicat într-un scandal privind traficul de armament către state, împotriva cărora România s-a angajat alături de SUA să lupte, pentru instaurarea Capitalismului și a Democrației. Ei bine, anumite surse ne-au confirmat faptul, că M. Băsescu, nu numai că făcea trafic de arme, dar se pare că atât el cât și fratele său, au fost implicați în fuga lui O. Hayssam din România, iar aducerea acestuia înapoi în țară, nu s-a făcut așa de ușor ci din contră, acestuia i-au fost făcute diverse oferte, și prezentate niște beneficii, prin care atât Fam. Băsescu cât și Hayssam vor avea de câștigat de pe urma acestui circ oferit în mod gratuit prostimii.

5. T. Băsescu este cel care a promis atât lui Gold Corporation cât și lui Chevron că investițiile acestora în România vor avea succes, dar de câștigat nu vor avea de câștigat decât 3 mari entități: 1. Companiile 2. Politicienii care vor asigura mediul legislativ propice pentru ca aceste proiecte să se desfășoare în cea mai mare liniște și 3. Oamenii din Umbra celor de la Punctul 2.

În materialul următor, vă vom prezenta și oamenii care sprijină fam. Băsescu și cine sunt ei.

Anunțuri

Written by valiox

Noiembrie 22, 2013 la 1:53 pm

Publicat în Bănci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: